primogenitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIMOGENITÚRĂ s. f. Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din
fr. primogéniture.primogenitură (Dicționar de neologisme, 1986)PRIMOGENITÚRĂ s.f. Prioritatea pe care o are cel dintâi născut dintre frați (mai ales în familiile nobile și domnitoare). [< fr.
primogéniture, cf. lat.
primogenitus <
primus – întâi,
gignere – a naște].
primogenitură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRIMOGENITÚRĂ s. f. prioritate pe care o are cel dintâi născut între frați (în familiile nobile și domnitoare). (< fr.
primogéniture)
primogenitură (Dicționaru limbii românești, 1939)*primogenitúră f., pl.
ĭ (d. lat.
primo-génitus, maĭ întîĭ născut; fr.
primogéniture, it.
primogenitura). Calitatea de a fi primu născut:
pentru un blid de linte, Isav șĭ-a vîndut dreptu de primogenitură.primogenitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)primogenitúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. primogenitúriiprimogenitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)primogenitură f. întâietate de naștere:
dreptul de primogenitură, privilegiu ce atribuia fiului întâiu născut cea mai mare parte a moștenirii (obiceiu încă existent în Anglia).