pridvor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIDVÓR, pridvoare, s. n. 1. Galerie exterioară deschisă (mai rar închisă), cu acoperișul sprijinit de stâlpi, așezată în partea din față a unei clădiri sau de jur împrejurul ei; cerdac.
2. Încăpere de la intrarea unei biserici, care precedă pronaosul.
3. Prima încăpere (de trecere) în unele case țărănești: tindă. – Din
sl. pritvorŭ.pridvor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pridvór (pridvoáre), s. n. –
1. Cerdac, balcon. –
2. Încăpere la intrarea în biserică, atriu. –
Var. pritvor, priv(d)or. Sl. pritvorŭ, de la
pritvoriti „a înnădi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Conev 80),
cf. sb. pritvor, prevor, slov.
pridvor, ceh. pritvor.pridvor (Dicționaru limbii românești, 1939)pridvór n., pl.
oare (vechĭ
pritvor, d. vsl.
pritvorŭ, îngrăditură, portic, d.
ivoriti, a face,
zatvoriti, a închide [V.
zăvor]; sîrb.
pritvor, arest, rus.
pritvor, pridvor de biserică, nsl.
pridvor; ung.
pitvar. Dar cp. și cu vsl.
pridvoriĭe, vestibul, d.
dvorŭ, curte, casă, și
dvĭrĭ, ușă [V.
dveră]). Portic, acoperemînt [!] sprijinit pe cîțĭ-va stîlpĭ în fața bisericiĭ saŭ și la casele de țară. – Și
privdor și
privor (Munt.). V
ceardac și
tîrnaț.pridvor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pridvór s. n.,
pl. pridvoárepridvor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pridvor n.
1. galerie exterioară formând un balcon;
2. tindă:
la biserică în pridvor POP.;
3. în special, tinda morii de vânt. [Slav. PRITVORŬ, tindă].