priboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn.
2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe.
3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe
(Géranium macrorrhizum). 4. (
Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din
scr. priboj.priboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV.
Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul
1 (
1). – Din
priboi1.priboi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)priboí2, priboiésc, vb. IV (pop.)
1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul.
2. (fig.; reg.) a ținti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).
priboi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pribói1,
priboáie, s.n. (pop.)
1. perforator, dorn.
2. băț de bătut icrele de pește.
3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe.
4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului.
6. pană pentru despicat lemnele.
7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat.
8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun.
9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor.
10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios.
11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare.
12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.
priboi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pribói (priboáie), s. m. –
1. Găuritor, perforator. –
2. Repeziș, vîltoare, taluz pe malul apei, care deviază curentul. –
3. (
S. m.) Varietate de geraniu (Geranium macrorrhizum). –
Var. briboi. Sb. priboj, slov.
preboj (Cihac, II, 290; Conev 67; Candrea; Bologa,
Dacor., V, 479-82). Sensul 2 se explică prin lovirea apei de stînca gata să se găurească. –
Der. priboi, vb. (a găuri, a perfora).
priboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pribói1 s. n.,
pl. priboáiepriboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)priboí2 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. priboiésc, imperf. 3
sg. priboiá; conj. prez. 3
să priboiáscăpriboĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pribóĭ n., pl.
oaĭe (rus.
probóĭ, scoabă,
probóĭnik [sîrb.
probojac], priboĭ de găurit,
probitĭ, a străpunge, a găuri,
pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal,
pribitĭ, a țintui: vsl.
proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe],
probiti, a străpunge. V.
răz-boĭ, boĭnic, iz- și
răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V.
ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V.
preduf).
Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (
geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee.
Priboĭ căpresc, închegătoare.
priboĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pribóĭ și
braboĭ n., pl.
oaĭe (sîrb.
preboj, a. î.).
Dun. Sită de sîrmă de curățat de peliță [!] icrele de morun ș. a.