pribegit(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PRIBEGÍT s. n. (Rar) Faptul de a pribegi. – V. pribegi.
pribegit(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) PRIBEGÍT, -Ă,pribegiți, -te, adj. Pribeag. – V. pribegi.
pribegit(Dicționaru limbii românești, 1939) pribegít, -ă adj. (d. pribegesc). Pribeag.
pribegit(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) pribegit a. 1. rătăcitor: când păsări pribegite se ’ntorc voios în țară AL.; 2. expatriat: boierii pribegiți în Ardeal OD.