pribegie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIBEGÍE, pribegii, s. f. Faptul de
a pribegi. 1. Rătăcire din loc în loc; hoinăreală, vagabondare.
2. Părăsire a locului natal, stabilire într-un loc străin, în altă țară; exil, refugiu. –
Pribeag +
suf. -ie.pribegie (Dicționaru limbii românești, 1939)pribegíe f. (d.
pribeag). Starea celuĭ pribeag, acțiunea de a pribegi:
cînd eram în pribegie. V.
fugă, exil.pribegie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pribegíe s. f.,
art. pribegía, g.-d. art. pribegíei; pl. pribegíi, art. pribegíilepribegie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pribegie f. exil:
amintiri din pribegie.