pribeag - explicat in DEX

pribeag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.

pribeag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pribeág (pribeágă), adj. – 1. Rătăcitor, hoinar. – 2. Dezrădăcinat, exilat. – Var. Mold. pribag. Sl. prĕbĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. slov., mag. pribeg, „fugar”. – Der. pribegi, vb. (a rătăci, a emigra); pribegie, s. f. (exil, părăsire voită a locului natal).

pribeag (Dicționaru limbii românești, 1939)
pribeág, -ă adj., pl. egĭ, ege (vsl. pribĭegŭ, priebĭegŭ, fugar, d, bĭegati, bĭežati, a fugi; rus. pri-bĭegátĭ, a se refugĭa, sîrb. pribegavati; ung. pribég, pribék, fugar, vagabond. V. bejenie). Fugar, rătăcitor: ca o pasăre pribeagă (Al.). Subst. Fugar, emigrant (Vechĭ). – În nord sing. pribag, -ágă. Cp. cu beat, bat.

pribeag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; adj. f., s. f. pribeágă, pl. pribége

pribeag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pribeag a. rătăcitor. ║ m. cel ce rătăcește prin străinătăți. [Slav. PRIBĬEGŬ, fugar].