popâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPẤC interj. (
Pop. și
fam.) Exclamație (de surprindere, de mirare) care se rostește la apariția neașteptată a cuiva. – Onomatopee.
popâc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)popâc! interj. (pop. și fam.)
1. exclamație de surprindere, de mirare, care se rostește la apariția neașteptată a cuiva; tronc!, hop!, țopâc!.
2. cuvînt care redă zgomotul produs de ruperea bruscă a unui lucru.
popâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)popấc (
pop.)
interj.popâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)popâc ! int. tronc ! pe neașteptate:
de unde ai ieșit deodată popâc? AL. [Onomatopee].