poloniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din
fr. polonium.poloniu (Dicționar de neologisme, 1986)POLÓNIU s.n. Element radioactiv care se găsește în pehblendă. [Pron.
-niu, var.
polonium s.n. / cf. fr.
polonium, germ.
Polonium].
poloniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLÓNIU s. n. element chimic radioactiv, asemănător cu telurul, care se găsește alături de radiu, în pehblendă. (< fr.
polonium)
poloniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)POLÓNIU (‹
fr. {i}; {s}
n. pr. Polonia)
s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po;
nr. at. 84,
m. at. 210), obținut în procesul de dezintegrare radioactivă a uraniului. Cel mai stabil izotop al său
21084P are perioada de înjumătățire de 138,3 zile; el este o sursă de radiații
α. În amestec cu beriliul
p. servește ca sursă de neutroni în cercetările de laborator. A fost descoperit de Pierre și Marie Curie în 1898.
poloniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polóniu [
niu pron. niu]
s. n.,
art. polóniul; simb. Po