polonic - explicat in DEX

polonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, folosită de obicei pentru a scoate supa sau ciorba din oală sau din castron și a o turna în farfurie. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.

polonic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
poloníc (poloníce), s. n. – Linguroi. Sl. polonikŭ „uriaș”, cf. pol. połonik, bg. polovnik „linguroi” (Cihac, II, 275; Conev 64).

polonic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*poloníc n., pl. e (rut. polónnik, pol. polonik, polonic, rus. upolóvnik, lingură de luat spuma, upól, spumă). Nord. Lingură, cĭorbalîc, lingură de scos cĭorba din oală saŭ din castron. V. cauc, chepcea, meredeŭ.

polonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poloníc s. n., pl. poloníce

polonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
polonic n. Mold. lingură mare de luat spumă. [Pol. POLONIK].