pologar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLOGÁR, pologari, s. m. (
Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. –
Polog1 +
suf. -ar.pologar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pologár2,
pologáre, s.n. (reg.)
1. secerătoare mecanică.
2. greblă la secerătoarea nelegătoare, care dă pologul (v.) jos de pe masa mașinii.
pologar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pologár (
reg.)
s. m.,
pl. pologári