polog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÓG1, poloage, s. n. 1. (
Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊
Expr. (Adverbial)
A sta (sau
a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă.
2. (
Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca).
3. (
Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din
bg.,
scr. polog.polog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc.
2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea;
p. ext. baldachin.
3. Acoperitoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din
sl. podlogŭ, rus. polog.polog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pológ (poloáge), s. n. –
1. Pală de iarbă; postată. –
2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. –
3. (Pînză de) cort. –
4. Baldachin, draperie de pat. –
Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la
položiti „a așeza”,
cf. bg.,
sb. polog „cuib”,
rus. polog „draperie de pat” și
dîrlog, potlog, răzlog, zălog. –
Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna;
refl., a se răsuci, a se îndoi);
pologar, s. m. (cosaș);
polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din
sl. položenije „așezare”.
polog (Dicționaru limbii românești, 1939)pológ n., pl.
oage (vsl.
po-logŭ, lucru depus, depozit, d.
po-loĭziti, a depune; bg. sîrb.
polog, oŭ pus în cuĭbar ca să atragă găinile la oŭat; rus.
pológ, polog la pat, perdea de pat. V.
pologesc, pîr-log, pot-log).
1. Ĭarbă cosită cît apucă o dată orĭ de 2-3 coasa orĭ mănuchĭ [!] de cereale secerate:
un polog de fîn, din 3-4 poloage se face snop (V.
boghineț, porcoĭ, căpiță, claĭe).
Fig. A zăcea polog (de ex. ca morțiĭ în războĭ), a zăcea claĭe peste grămadă (V.
palancă 1).
2. Perdele la pat, apărătoare de pînză orĭ de tifon pusă la pat ca să nu te piște țînțariĭ (V.
comarnic).
3. Mușama cu care se acopere [!] cerealele la arie orĭ marfa depusă ca să n´o strice soarele saŭ ploaĭa:
se urcă deasupra grîuluĭ și desfăcu colțurile înodate ale pologuluĭ (Munt. Chir. CL: 1910, 4, 436). V.
ceahol, prelată, zablăŭ.polog (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pológ, s.n. – Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea 1924 I: 295); „Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog” (Memoria 2001: 10). – Din sl. pologŭ „depozit” (DER).
polog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pológ (
pop.)
s. n.,
pl. poloágepolog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)polog n. uranisc:
pat cu polog. [Rus. POLOGŬ, perdea de leagăn].
polog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)polog n.
1. brazdă de iarbă cosită (din pologul uscat se fac porcoaie, cari se strâng în căpițe și se clădesc în stoguri sau clăi):
din polog snop, din snop claie făcea POP.;
2. mănunchiu de grâu secerat:
patru-cinci mănunchie fac un polog. [Serb. POLOG (din slav. POLOGŬ, depozit)].