pologì - explicat in DEX

pologi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage¹ (1) (făcând snopi). 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog¹.

pologi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
pologí, pologésc, vb. IV (pop.) 1. a tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se strâmba, a-și schimba poziția, înclinându-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: în forma: pologa) a fi încărcat, a fi plin de fructe. 5. (înv. și reg.; fig.; despre ființe) a nimici, a distruge (culcând la pământ). 6. (reg.; refl.) a cădea bolnav la pat. 7. (înv.; refl.) a se așeza, a se statornici, a se pune.

pologi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă

pologì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pologì v. a așterne jos: vânturile pologesc holdele. [Lit. a strânge în poloage].