pipotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (
Fam. și
ir.) Stomac de om. ◊
Expr. (
Fam.)
A i se umfla (cuiva)
pipota =
a) a se mânia;
b) a fi foarte fudul, mândru. (
Fam.)
A-i crăpa (cuiva)
pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. –
Et. nec.pipotă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pípotă (pípote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. –
Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din
gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca
ngr. ἐφιππος din
gr. ἴππος, sau
ngr. ἐφάπλωμα din
gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *
pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca
sl. domaliti ›
domoli, sl. mamiti ›
momi. Alte explicații nu par suficiente: din
ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256),
cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din
gr. ἤπαρ încrucișat cu
ficatum (Schuchardt,
ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu
sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin).
pipotă (Dicționaru limbii românești, 1939)pípotă f., pl.
e (rut.
pipotĭ, cobie; ceh.
pipot, țipet [!] de puĭ,
pipati, a țipa ca puiĭ; ung.
pipta, cobie. V.
pipă).
Vest. Rînză.
Fam. Stomah [!]:
a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop.
chipotă.pipotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pípotă s. f.,
g.-d. art. pípotei; pl. pípotepipotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pipotă f.
1. al treilea stomac al păsărilor;
2. fam. burtă:
își umple pipota. [Derivat din dial.
pipă, burtă].