pir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură
(Agropyrum repens). ◊
Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire
(Agropyrum caninum). – Din
bg. pir.pir (Dicționar de neologisme, 1986)PIR- v.
piro-.
pir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens).
Sl. pyro „alac” (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47),
cf. sb.,
cr. pir „secară”.
pir (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Pir =
Pyrrhus.pir (Dicționaru limbii românești, 1939)pir m. (vsl.
pyro, alac, rus.
pyréĭ, sîrb.
pir, d. vgr.
pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (
triticum [saŭ
agropýrum]
répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop.
chir.pir (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIR (‹
bg.)
s. m. Graminee perenă, cu rizom târâtor și frunze liniare, cu flori verzi, grupate în spic, răspândită ca buruiană în culturi (
Agropyron repens). Rizomul are proprietăți diuretice, antimicrobiene, tonice, depurative și febrifuge. ◊
Pir gros = graminee perenă scundă (10-50 cm), cu stoloni, cu spiculețe sesile, uniflore, dispuse în două șiruri longitudinale pe axa spicelor; spicele (4-5) sunt așezate digitat la vârful tulpinii
(
Cynodon dactylon). Comună în regiuni de câmpie și dealuri joase, adesea în locuri bătătorite, pajiști, pârloage, vii, terenuri nisipoase. În culturile irigate este dăunător.
pir (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIR, com. în
jud. Satu Mare, situată în
C. Tășnadului, pe râul Ier; 1.673
loc. (2003). Viticultură. În satul
P., menționat documentar în 1474, se află o biserică din
sec. 15.
pir (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pir, s.m. – (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro „alac” (Miklosich, Cihac cf. DER).
pir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pir s. m.pir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ
(Triticum repens). [Slav. PYRO].