pilot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PILÓT1, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce în mod efectiv o aeronavă.
2. Persoană calificată care manevrează cârma unei nave (mai ales în regiunile în care navigația este dificilă).
3. Persoană care conduce sau ajută la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile.
4. (În sintagmele)
Pilot automat (de comandă) = sistem tehnic care conduce automat o aeronavă sau o navă.
Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie.
Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din
fr. pilote.pilot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PILÓT2, piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din
fr. pilot.pilot (Dicționar de neologisme, 1986)PILÓT1 s.m. 1. Conducător al unei aeronave, al unei nave, al unei mașini. ♦
Pilot automat = instalație care comandă automat, în zbor, cârmele unei aeronave pentru a o menține într-o direcție și într-o poziție determinată.
2. Persoană care conduce o navă în locuri în care navigația este anevoioasă. [< fr.
pilote, it.
pilota].
pilot (Dicționar de neologisme, 1986)PILÓT2 s.m. Stâlp înfipt în pământ care susține un pod, o clădire etc. [< fr.
pilot].
pilot (Marele dicționar de neologisme, 2000)PILÓT1 I.
s. m. 1. conducător al unei (aero)nave, al unei mașini. ♦ ~ automat = aparatură care menține automat drumul unei (aero)nave. 2. persoană autorizată să conducă nave, trenuri etc. în locuri primejdioase. II. adj. (despre o uzină, o fermă etc.) care servește ca model, drept călăuză. ♦ stație ~ = stație (2) model, etalon; vas ~ = pilotină. (< fr.
pilote)
pilot (Marele dicționar de neologisme, 2000)PILÓT2 s. n. stâlp de fier, de beton armat etc. înfipt în pământ, care susține o construcție. (< fr.
pilot)
pilot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pilót (pilóți), s. m. – Stîlp, pilon.
Fr. pilotis. Omonim al lui
pilot, s. m. (cîrmaci), din
fr. pilote.pilot (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *pilót m. (ngr.
pilótos, d. it.
pilóto și
pilóta [vit.
pedotto, d. vgr.
pedón, cîrmă], de unde și fr.
pilote. V.
pidalion). Cîrmacĭ, acela care îndreaptă mersu unuĭ bastiment.
pilot (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *pilót m. (fr.
pilot, d.
pile, pilă, coloană). Grindă bătută vertical în pămînt cu titanu la construcțiunile făcute în apă saŭ în teren apos.
pilot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pilót s. m.,
pl. pilóți