pilaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊
Expr. (
Fam.)
A face (pe cineva)
pilaf =
a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici;
b) a uimi peste măsură, a ului. – Din
tc. pilâv, ngr. piláfi.pilaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piláf (piláfuri), s. n. – Orez fiert cu unt, mîncare orientală.
Mr. pilaf, megl. pileaf. Tc. pilav (Roesler 601; Șeineanu, II, 295; Lokotsch 1656; Roonzevalle 59),
cf. ngr. πιλάφι,
bg. pilav, it. pilao, fr. pilaf, pilaw. –
Der. pilafgiu, s. m. (mîncător de pilaf; turc), din
tc. pilafci.pilaf (Dicționaru limbii românești, 1939)piláf n., pl.
urĭ (turc. [d. pers. scr.]
pilav, ngr.
piláfi, sîrb. bg.
pilav, rus.
piláv). Un fel de mîncare făcută din orez fert [!] în unt și opărit cu fertură [!] de carne (saŭ și cu apă simplă) și în care se amestecă uneorĭ și bucățele de carne. – În nord
piláv. V.
plachie.pilaf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piláf s. n.,
pl. piláfuripilaf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pilaf n. mâncare turcească din orez fiert cu unt la care s´adaogă uneori carne de miel sau de berbece:
un morman de pilaf alb și fumegos OD. [Turc. PILAV].