pil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din
fr. pille.pil (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pil1,
píluri, s.n. (reg.)
1. cravașă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite.
2. bici cu coadă scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou; gârbaci, biciușcă, cravașă, harapnic; lovitură dată cu acest bici.
3. pisălog.
pil (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pil2,
píluri, s.n. (înv.) pilulă.
pil (Dicționar de neologisme, 1986)PIL interj. Strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului. [< fr.
pille].
pil (Marele dicționar de neologisme, 2000)-PÍL2 elem. „rețea”. (< fr.
-pile, cf.
gr. pilos)
pil (Marele dicționar de neologisme, 2000)-PÍL3 elem. pile-.
pil (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIL1 interj. (strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului) apucă! prinde! (< fr.
pille)
pil (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pil interj. – Cuvînt cu care se indeamnă cîinii de vînătoare.
Fr. pille ‹
it. piglia.pil (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pil (píluri), s. n. –
1. Vargă, băț. –
2. (
Olt.) Bici, cravașă. Origine incertă. Ar putea fi vorba de un
lat. *pillum, cf. pilla ›
piuă, în loc de
pila „stîlp” și
pilum „suliță”; în acest caz ar fi însemnat la început „piuă”. Nu e o constatată o pronunțare patalizată, care ar proba acest etimon; în plus, se mai consideră ca
der. de la
pil, cuvintele
pilos (
var. chilos),
adj. (puternic, rezistent; încăpățînat, îndărătnic) și
pilug (
var. chilug, v. aici).
pil (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PIL1 interj. Strigăt cu care vânătorul asmute câinele asupra vânatului. –
Fr. pille.