pilafgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Glumeț) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [
Var.:
pilafcíu s. m.] –
Pilaf +
suf. -giu.pilafgiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pilafgíu, pilafgíi, s.m. (înv.)
1. cel ce mănâncă pilaf mult (poreclă pentru turci).
2. persoană care făcea sau vindea pilaf.
pilafgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pilafgíu (rar)
s. m.,
art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)pilafgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pilafgiu m. cel ce mănâncă pilaf, (ironic) Turc.:
pilafgii turcești POP.
pilafgiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)pilafgíŭ m. (turc.
pilavci).
Fam. Mîncător saŭ ĭubitor de pilaf.