picățea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La
pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la
sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ♦
Expr. (
Fam. sau glumeț)
(Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant.
2. (
Pop.) Picătură (
1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. –
Picat2 +
suf. -ea, -ică.picățea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)picățeá/picățícă (
pop.,
fam.)
s. f.,
art. picăț eáua/picăț íca, g.-d. art. picăț élei; pl. picățéle, art. picățélele