piază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În superstiții; de obicei determinat prin „rea” sau „bună”) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, ființă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (
Reg.; la
pl.) Dispoziție, chef; toane.
2. (
Înv. și
reg.) Pantă, povârniș. ◊
Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [
Var.: (
înv. și
reg.)
piez s. m.] –
Et. nec.