picătură - explicat in DEX

picătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

picătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
picătúră f., pl. ĭ (d. picat, part. d. a pica). Mic glob de lichid care se desprinde dintr´o cantitate maĭ mare: ploaĭa cade în formă de picăturĭ. Foarte mică cantitate, un pic: o picătură de vin. Pată lăsată de lichidu care a picurat: picăturĭ de grăsime eraŭ pe scîndurĭ. Cu picătura saŭ picătură cu picătură, cîte o picătură, picurînd: acest avar bea vin cu picătura, a turna un medicament cu picătura. Pintre [!] picăturĭ, cîte puțin, cîte odată, din cînd în cînd, cînd am timp liber: cînt și eŭ din pian pintre picăturĭ. V. strop.

picătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
picătură f. 1. globuleț de lichid: picătură de rouă; 2. mică cantitate: o picătură de apă; printre picături, din când în când. [V. pica].