picaresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajelor aparținând mediului interlop (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează cele mai diverse medii sociale, moravuri etc. și face o critică ascuțită relațiilor sociale din Spania
sec. XVI-XVII – Din
fr. picaresque.picaresc (Dicționar de neologisme, 1986)PICARÉSC, -Ă adj. Care ține de picarism, caracteristic picarismului. [< fr.
picaresque].
picaresc (Marele dicționar de neologisme, 2000)PICARÉSC, -Ă adj. referitor la picarism, caracteristic picarismului. (< fr.
picaresque, sp.
picaresco)
picaresc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PICARÉSC, -Ă (‹
fr.; din
sp. picaresco <
picaro aventurier)
adj. Literatură p. = gen de literatură în proză (nuvelă sau roman), de esență realistă, cultivat inițial în Spania (
sec. 16-17). Care prin intermediul personajului-tip „picaro”, investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri ș.a., reliefând amănuntul pitoresc și ineditul aventurii, într-un limbaj plin de elemente argotice, familiare etc. Prototipul genului a fost „Viața cavalerului Guzmán de Alfarache” de M. Aléman; a apărut și în alte literaturi europene până la mijlocul
sec. 18. Elemente
p. se regăsesc și mai târziu la mari scriitori, ca Gogol („Suflete moarte”), M. Twain („Huckleberry Finn”), Th. Mann („Confesiunile lui Felix Krull”).
picaresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)picarésc adj. m.,
f. picaréscă; pl. m. și
f. picaréști