pendul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil;
p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.
2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (
1). [
Var.:
pendúlă s. f.] – Din
fr. pendule, lat. pendulus.pendul (Dicționar de neologisme, 1986)PENDÚL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția sa de echilibru stabil; (
p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.
2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.
3. Pendulă. [Pl.
-le, -luri. / < fr.
pendule, cf. lat.
pendulus].
pendul (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENDÚL s. n. 1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. (< fr.
pendule, lat.
pendulus)
pendul (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PENDÚL (‹
fr.;
lat. pendulus „care este suspendat”)
s. n. Corp care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe sub acțiunea gravitației sau a unor forțe elastice sau cvasielastice (
ex. p. elastic,
p. de torsiune,
p. fizic etc.). Perioada mișcării oscilatorii a
p. depinde de caracteristicile lui constructive, de valoarea forței care îl acționează și de amplitudinea oscilațiilor. În cazul oscilațiilor de mică amplitudine, perioada nu mai depinde de mărimea acesteia și de amplitudine, rămânând constantă pentru același pendul; aceasta este legea izocronismului descoperită de Galilei care permite utilizarea
p. la măsurarea timpului. ◊
P. fizic (sau
compus) = corp capabil să oscileze sub acțiunea propriei greutăți, în jurul unei axe ce nu trece prin centrul său de greutate. ◊
P. matematic (sau
simplu) =
p. teoretic constituit dintr-un punct material care poate oscila sub sub acțiunea greutății proprii, fără frecare, pe un cerc situat în plan vertical. ◊
P. sincron =
p. matematic ce are aceeași perioadă cu un pendul fizic dat. ◊
P. de torsiune = corp susținut de un fir elastic, capabil să oscileze în jurul unei poziții de echilibru prin torsionarea firului.
pendul (Dicționaru limbii românești, 1939)*péndul n., pl.
e (lat.
péndulus, care atîrnă, d.
pendére, a sta atîrnat).
Fiz. Greutate atîrnată care oscilează cînd o miștĭ. Pendulă.
Pendul balistic, instrument de determinat ĭuțeala unuĭ proĭectil.
Pendul electric, aparat compus dintr´o bobiță de măduvă de soc atîrnată de un fir de mătase.
Pendul compensator, pendul care nu se scurtează, nicĭ nu se lungește pin [!] frig orĭ căldură. – Fals
-úl (după fr.).
pendul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pendúl (dispozitiv care oscilează)
s. n.,
pl. pendúlependul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil;
p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările miei mașini sau ale unui instrument.
2. (în forma
pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul
(1). [
Var.:
pendúlă s. f.] —Din
fr. pendule, lat. pendulus.