penel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦
Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din
it. pennello.penel (Dicționar de neologisme, 1986)PENÉL s.n. Pensulă mică folosită în pictură. ♦ (
Fig.) Stil, manieră de a picta. [Pl.
-luri, -le. / < it.
pennello].
penel (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENÉL s. n. 1. pensulă mică, în pictură. 2. (fig.) stil, manieră de a picta. (< it.
pennello)
penel (Dicționaru limbii românești, 1939)*penél n., pl.
e și
urĭ (it.
pennello, penel, d.
penna, pană). Perniță de pictat (pensulă, condeĭ).
Fig. Mod de a picta:
un penel delicat. V.
bidinea.penel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)penél s. n.,
pl. penéluripenèl (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)penèl n.
1. unealtă dintr´un smoc de fire de păr legate de un mâner, cu care ne servim spre a întinde colori, cleiu, etc.;
2. fig. mod de a picta:
un penel delicat (= it.
pennello).
penel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦
Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). — Din
it. pennello.