penal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. (Despre dispoziții cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupă de infracțiuni și prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊
Drept penal (și substantivat,
n.) = ramură a științei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv.
Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor.
Proces penal sau
acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare.
Fapt penal = infracțiune.
Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de legile penale.
Clauză penală = clauză prin care părțile unui contract evaluează anticipat daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. – Din
lat. poenalis, fr. pénal.penal (Dicționar de neologisme, 1986)PENÁL s.n. v.
penar.penal (Dicționar de neologisme, 1986)PENÁL, -Ă adj. Cu caracter represiv; care se referă la infracțiuni sancționate cu pedepse. ♦
Drept penal = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv;
cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor. //
s.n. Drept penal. [Cf. fr.
pénal, lat.
poenalis <
poena – pedeapsă].
penal (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENÁL, -Ă I.
adj. referitor la infracțiuni sancționate cu pedepse. ♦ drept ~ = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor; fapt ~ = infracțiune. II. s. n. drept penal. (< fr.
pénal, lat.
poenalis)
penal (Dicționaru limbii românești, 1939)*penál, -ă adj. (lat.
poenalis, d.
poena, pedeapsă. V.
punibil). Care te supune pedepseĭ:
fapt, proces penal. În penal, în materie penală.
Codu penal, codu care tratează despre pedepsele delincŭenților și criminalilor. Adv. În materie penală; din punct de vedere penal.
penal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)penál adj. m.,
pl. penáli; f. penálă, pl. penálepenal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)penal a. care supune la o pedeapsă:
lege penală.penal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊
Drept penal (și substantivat,
n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv.
Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor.
Proces penal sau
acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare.
Fapt penal = infracțiune.
Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal.
Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). —
Din lat. poenalis, ff.
pénal.