patron (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATRÓN1, patroane, s. n. 1. Cartuș (
1). ♦ Bucată cilindrică de exploziv, folosită la umplerea găurilor de mină.
2. Corp cilindric de porțelan care conține firul fuzibil al unei siguranțe electrice; bușon (
2).
3. Schiță pentru indicarea modului de legare a firelor și a ordinii operațiilor în industria textilă. – Din
germ. Patrone.patron (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATRÓN2, -OÁNĂ, patroni, -oane, subst. 1. S. m. și
f. Proprietar al unei întreprinderi.
2. S. m. (În Roma antică) Patrician roman, considerat în raport cu liberții săi.
3. S. m. și
f. Sfânt socotit protector al unei persoane, al unei corporații sau al unei comunități care îi poartă numele; zi calendaristică în care se prăznuiește un sfânt și pe care o serbează cei care poartă numele acelui sfânt. ♦ Ocrotitor, protector. – Din
lat. patronus, germ. Patron, fr. patron.patron (Dicționar de neologisme, 1986)PATRÓN s.n. 1. Cartuș.
2. (
Rar) Tipar după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte; desen, model după care se execută o țesătură.
3. Bușon (
2). [< fr.
patron].
patron (Dicționar de neologisme, 1986)PATRÓN, -OÁNĂ s.m. și f. 1. Patrician roman socotit în raport cu clienții săi; stăpân socotit în raport cu sclavii săi eliberați.
2. Proprietar, stăpân al unei case de comerț, al unei întreprinderi, al unei fabrici etc.; exploatator.
3. Sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. [< fr.
patron, lat.
patronus].
patron (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATRÓN1 s. n. 1. cartuș. 2. tipar după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. ◊ desen, model după care se execută o țesătură. 3. bușon (2). (< germ.
Patrone)
patron (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATRÓN2, -OÁNE I.
s. m. patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi. II. s. m. f. 1. sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. 2. ocrotitor, protector, susținător. 3. proprietar al unei întreprinderi, al unui local etc. (< fr.
patron, lat.
patronus, germ.
Patron)
patron (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)patrón (patróni), s. m. –
1. Sfînt protector; stăpîn. –
2. (
S. n.) Tipar. –
3. (
S. n.) Cartuș.
Fr. patron și, cu ultimul sens, din
germ. Patrone. –
Der. patroană, s. f. (stăpînă);
patrona, vb., din
fr. patronner; patronaj, s. n., din
fr. patronage; patronal, adj., din
fr. patronal; patronat, s. n. (drept de a numi o persoană într-o funcție ecleziastică; patronaj);
patrontaș, s. n. (cartușieră), din
germ. Patrontasche (Borcea 201),
cf. rus. patrontaš; împatroni, vb. (a pune stăpînire), din
it. impadronirsi (Tiktin),
sec. XVIII,
înv.patron (Dicționar de argou al limbii române, 2007)patron, patroane s. n. (reg.) petrecere organizată cu ocazia serbării unei onomastice sau a unei aniversări.
patron (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *patrón m. (lat.
patronus). La Romanĭ, patrician de care depindeaŭ niște cetățenĭ maĭ săracĭ numițĭ
cliențĭ, pe care, cînd aveaŭ procese, patronu îĭ apăra ca avocat.
Fig. Protector, apărător. Sfînt căruĭa ĭ-e dedicată o biserică saŭ o comunitate. Șefu orĭ stăpînu uneĭ prăvăliĭ, uneĭ fabricĭ ș. a. – Fem.
patrónă și
-oánă. V.
avocat și
matronă.patron (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *patrón n., pl.
oane (fr.
patron). Model de hîrtie după care se croĭește o haĭnă.