patriciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATRÍCIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, păstrat și în Imperiul Bizantin; persoană care avea acest titlu.
2. (
Înv.) Patrician (
1);
p. gener. nobil, aristocrat. – Din
lat. patricius.patriciu (Dicționar de neologisme, 1986)PATRÍCIU s.n. Demnitate instituită de împăratul Constantin cel Mare, reprezentând cel mai înalt rang din Imperiul roman după împărat. [Pron.
-ciu. / < lat.
patricius].
patriciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATRÍCIU s. n. titlu instituit de împăratul Constantin cel Mare, cel mai înalt rang din Imperiul Roman, după împărat; cel care poseda acest titlu. (< lat.
patricius)
patriciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)patríciu [
ciu pron. ciu]
(pa-tri-) s. m.,
art. patríciul; pl. patrícii, art. patríciii (-ci-ii)patriciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATRÍCIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, păstrat și în Imperiul Bizantin; persoană care avea acest titlu.(
înv.) Patrician
(1); p. gener. nobil, aristocrat. — Din lat
patricius.