patrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁTRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social și cultural în care își desfășoară viața și lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; țară în care s-a născut cineva și al cărei cetățean este. ◊
Patrie-mamă (sau
-mumă) = țară din care s-a desprins o altă țară, o provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură, etc. ♦ Orașul, satul, regiunea în care s-a născut cineva; pământ natal, loc de baștină. ♦ Țară în care cineva se stabilește definitiv, fără să-i aparțină ca origine, dar fiind recunoscut ca cetățean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc.
2. Loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva. – Din
lat. patria, fr. patrie.patrie (Dicționar de neologisme, 1986)PÁTRIE s.f. 1. Țară unde s-a născut cineva, țară de baștină.
2. Loc unde s-a născut cineva, loc de baștină; oraș, ținut, pământ natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva.
3. Loc unde a luat naștere sau s-a dezvoltat o știință, o artă etc. [Gen.
-iei. / < lat., it.
patria, fr.
patrie].
patrie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÁTRIE s. f. 1. țara unde s-a născut și trăiește cineva; loc de baștină; pământ natal. 2. loc de origine a unei idei, a unei științe, arte etc. 3. loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva. (< lat.
patria, fr.
patrie)
patrie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pátrie (pátrii), s. f. – Țară, pămînt, loc de baștină. –
Mr. patrie. Fr. patrie, it. patria (Muste, jumătatea
sec. XVIII). E dubletul lui
patridă, s. f. (
înv. și ironic, patrie; Grecia), din
ngr. παρτίδα,
sec. XVIII (Gáldi 223). –
Der. patriot, s. m., din
ngr. παρτιώτης;
patriotic, adj., din
fr. patriotique; patriotism, s. n., din
fr. patriotisme.patrie (Dicționaru limbii românești, 1939)*pátrie f. (lat.
patria, patrie, d.
patrius, părintesc, strămoșesc, d.
pater, tată). Țara în care te-aĭ născut, al căreĭ cetățean eștĭ:
România e patria noastră. Orașu, localitatea în care te-aĭ născut:
Galațiĭ sînt patria mea. Orașu, regiunea în care abundă orĭ de unde provin anumițĭ oamenĭ, animale, plante:
Florența era patria artiștilor, Africa e patria leilor, America e patria popușoĭuluĭ [!], cartofilor, tutunuluĭ ș. a.
Patria mamă, metrópolă, țara din care provine alta saŭ de care depinde o colonie:
Italia e patria mamă a Româniiĭ. V.
moșie, ocină și
baștină.patrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pátrie (pa-tri-e) s. f.,
art. pátria (-tri-a), g.-d. art. pátriei; pl. pátrii, art. pátriile (-tri-i-)patrie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patrie f.
1. țară unde ne-am născut:
patria e o a doua mamă; 2. fig. se zice de țările în cari s’află cu prisosință unele lucruri:
Atena era odinioară patria artelor frumoase.patrie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÁTRIE, patrii, s. f. 1. Țară în care s-a născut cineva, considerată în raport cu acesta.
2. Mediu politic, social și cultural în care s-a născut, își desfășoară viața și activitatea fiecare popor; teritoriul, locul, cadrul geografic și modul de viață al poporului, limba, cultura, tradițiile. ◊
Patrie-mamă (sau
-mumă) = țară din care s-a desprins o altă țară, o provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură, etc. ♦ Orașul, satul, regiunea în care s-a născut cineva; pământ natal, loc de baștină. ♦ Țară în care cineva se stabilește definitiv, fără să-i aparțină ca origine, dar fiind recunoscut ca cetățean al ei.
3. Loc de origine al cuiva sau a ceva.
4. Loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva. —
Din lat. patria, fr. patrie.