patina - explicat in DEX

patina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PATINÁ¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină¹. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină¹, a da patină¹. – Din fr. patiner.

patina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PATINÁ², patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele²; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti în loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.

patina (Dicționar de neologisme, 1986)
PATINÁ¹ vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheață etc.) 2. (Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc fără a deplasa vehiculul înainte. ♦ (Tehn.) A aluneca pe o piesă de ghidare. [< fr. patiner].

patina (Dicționar de neologisme, 1986)
PATINÁ² vb. I. tr. (Despre timp) A acoperi cu patină² [în DN]. [< fr. patiner].

patina (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PATINÁ¹ vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc. ◊ (tehn.) a aluneca pe o pistă de ghidare. (< fr. patiner)

patina (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PATINÁ² vb. I. refl. (despre obiecte, construcții de metal, de piatră etc.) a se acoperi cu patină². II. tr. (despre timp) a face să capete patină². (< fr. patiner)

patina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
patiná (a ~) vb., ind. prez. 3 patineáză

patinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
patinà v. a se da pe ghiață cu patine.

patina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PATINÁ¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină¹. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină¹, a da patină¹. — Din fr. patiner.

patina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PATINÁ², patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele²; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti pe loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. — Din fr. patiner.