patina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATINÁ1, patinez, vb. I.
1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină
1. ♦ A se uza, a se învechi.
2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină
1, a da patină
1. – Din
fr. patiner.patina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATINÁ2, patinez, vb. I.
Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele
2; a practica patinajul.
2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti în loc fără să înainteze;
p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie.
3. (
Tehn.) A glisa. – Din
fr. patiner.patina (Dicționar de neologisme, 1986)PATINÁ1 vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheață etc.)
2. (
Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc fără a deplasa vehiculul înainte. ♦ (
Tehn.) A aluneca pe o piesă de ghidare. [< fr.
patiner].
patina (Dicționar de neologisme, 1986)PATINÁ2 vb. I. tr. (
Despre timp) A acoperi cu patină
2 [în DN]. [< fr.
patiner].
patina (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATINÁ1 vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc. ◊ (tehn.) a aluneca pe o pistă de ghidare. (< fr.
patiner)
patina (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATINÁ2 vb. I. refl. (despre obiecte, construcții de metal, de piatră etc.) a se acoperi cu patină
2. II. tr. (despre timp) a face să capete patină
2. (< fr.
patiner)
patina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)patiná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
patineázăpatinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patinà v. a se da pe ghiață cu patine.
patina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATINÁ1, patinez, vb. I.
1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină
1. ♦ A se uza, a se învechi.
2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină
1, a da patină
1. — Din
fr. patiner.patina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATINÁ2, patinez, vb. I.
Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele
2; a practica patinajul.
2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti pe loc fără să înainteze;
p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie.
3. (
Tehn.) A glisa. — Din
fr. patiner.