particularism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARTICULARÍSM1 s. n. Concepție ideologică și politică conform căreia se pretinde autonomia unei provincii, a unei părți dintr-un stat. – Din
fr. particularisme.particularism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARTICULARÍSM2 s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. –
Particular +
suf. -ism.particularism (Dicționar de neologisme, 1986)PARTICULARÍSM1 s.n. Tendință a unei regiuni de a-și păstra caracterele particulare. [< fr.
particularisme].
particularism (Dicționar de neologisme, 1986)PARTICULARÍSM2 s.n. (
Liv.) Caracter intim, specific al cuiva sau a ceva. [Cf. it.
particolarismo].
particularism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARTICULARÍSM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populații, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-și păstra caracteristicile particulare, originale, autonomia, în raport cu ansamblul din care face parte. (< fr.
particularisme)
particularism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)particularísm s. n.particularism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)particularism n. în Germania, partidul care reclamă o independență particulară pentru fiecare din Statele diferite ale imperiului.
particularism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARTICULARÍSM1 s. n. Concepție ideologică și politică conform căreia se pretinde autonomia unei provincii, a unei părți dintr-un stat. — Din
fr. particularisme.particularism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARTICULARÍSM2 s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. —
Particular +
suf. -ism.