participiu (Dicționarul explicativ al limbii române, 1975 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PARTICÍPIU, participii, s. n. Mod verbal impersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și după număr, denumind acțiunea suferită de un obiect. ◊ (În vechea terminologie a gramaticii limbii române)
Participiu prezent = gerunziu. – Din
lat. participium, it. participio, fr. participe.participiu (Dicționar de neologisme, 1986)PARTICÍPIU s.n. Mod verbal impersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și număr și având valoare de verb sau de adjectiv. [Pron.
-piu. / < lat.
participium].
participiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARTICÍPIU s. n. mod verbal nepersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și număr, care exprimă acțiunea suferită de un obiect. (< lat.
participium, fr.
participe)
participiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*particípiŭ n. (lat.
participium. V.
principiŭ. Gram. Mod impersonal verbal supt [!] formă de adjectiv și care decĭ
face parte și din verb, și din adjectiv, ca
priceput.participiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)particípiu [
piu pron. piu]
s. n.,
art. particípiul; pl. particípii, art. particípiile (-pi-i-)participiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)participiu n.
Gram. vorbă ce ține de natura verbului și de a adjectivului.