otrăvitor - explicat in DEX

otrăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor.

otrăvitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
otrăvitór, -oáre adj. Care otrăvește, toxic, veninos: șerpe [!] otrăvitor, plantă otrăvitoare. Subst. Care-l otrăvește pe altu: un otrăvitor.

otrăvitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre

otrăvitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
otrăvitor a. și m. care otrăvește.