otrăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦
Fig. Dăunător, vătămător. –
Otrăvi +
suf. -tor.otrăvitor (Dicționaru limbii românești, 1939)otrăvitór, -oáre adj. Care otrăvește, toxic, veninos:
șerpe [!] otrăvitor, plantă otrăvitoare. Subst. Care-l otrăvește pe altu:
un otrăvitor.otrăvitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)otrăvitór (o-tră-) adj. m.,
pl. otrăvitóri; f. sg. și
pl. otrăvitoáreotrăvitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)otrăvitor a. și m. care otrăvește.