oțet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oțét (oțéturi), s. n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentație; acid acetic diluat.
Sl. ocĭtŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din
lat. acetum (Romansky 123;
der. din gotică, propusă prin
sl. de REW, nu pare sigură),
cf. bg.,
cr.,
slov.,
rut.,
rus. ocet, mag. eczet. Der. din
lat. acetum (Cipariu,
Elemente, 10; Schuchardt,
Vok., III, 87) nu e posibilă.
Der. oțetar, s. m. (producător sau negustor de oțet; arbore ornamental, Rhus typhina);
oțetar, s. n. (serviciu de masă pentru oțet și untdelemn; vas pentru oțet);
oțetărie, s. f. (fabrică de oțet);
oțeți, vb. (
var. Mold. oțeti),
vb. refl. (a se înăcri);
oțetos, adj. (acru).