orăcăit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de
a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦
Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (
Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. –
V. orăcăi.orăcăit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)orăcăit, orăcăituri s. n. v.
orăcăială.orăcăit (Dicționaru limbii românești, 1939)orăcăít n., pl.
urĭ. Acțiunea de a orăcăi. Plîns de prunc orĭ strigăt de broască și rar de orăteniĭ [!]:
un orăcăit de broaște se auzea.orăcăit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orăcăít s. n.,
pl. orăcăíturiorăcăit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orăcăit n. acțiunea și efectul orăcăirii, strigăt înnăbușit:
auzi un orăcăit de copil ISP.