orac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÁC interj. (
Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee.
orac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ORÁC s. n. (Rar) Orăcăit. – Postverbal al lui
orăcăi.orac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orác interj. – Imită vocea broaștei. Creație expresivă,
cf. oac. –
Der. orăcăi, vb. (a face ca broasca; despre copii, a plînge; a scînci);
orăcăit, s. n. (a scoate sunetul broaștei);
orăcăială, s. f. (orăcăit).
orac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orác (
reg.)
interj.