orăcăit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de
a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦
Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (
Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. –
V. orăcăi.