opust (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPÚST, opusturi, s. n. (
Înv. și
pop.) Stăvilar, zăgaz (rudimentar); jgheab (de lemn) prin care se scurge apa dintr-un iaz;
p. ext. iaz. – Din
ucr. opust.opust (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)opúst, opústuri, s.n. (înv. și reg.)
1. stăvilar, zăgaz.
2. apa de la stăvilar.
3. jgheab de scurgere a apei din iaz.
4. partea adâncă a unui iaz.
opust (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)opúst (opústuri), s. n. –
1. Dezlegare, partea finală a jertfei la liturghiei. –
2. Stăvilar la moara de apă. –
Var. (
înv.)
otpust, (
Mold.)
apust. Sl. otupustu „trimitere”,
cf. rut. opust (Tiktin).
opust (Dicționaru limbii românești, 1939)1) opúst și (rar)
apúst n., pl.
urĭ (rut.
ópust, lăsare, și
apust, ceh.
úpust, opust, d. vsl.
pustiti, a da drumu. V.
otpust).
Est. Stăvilar, zăgaz de oprit orĭ de abătut apa la moară. Apa de la stăvilar:
moara cu opustu unflat [!] (Sadov. VR. 1911, 3, 347). Partea cea maĭ adîncă a unuĭ ĭaz.
opust (Dicționaru limbii românești, 1939)2) opúst, V.
otpust.opust (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opúst (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. opústuriopust (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)opust n. Mold. zăgaz de moară. [Rut. OPUST].