orăcăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. (
Reg.) Orăcăit; gălăgie, larmă. [
Pr.:
-că-ia-] –
Orăcăi +
suf. -eală.orăcăială (Dicționar de argou al limbii române, 2007)orăcăială, orăcăieli s. f. 1. mod neplăcut de a vorbi (
cu sonoritate).
2. plânset de copil mic.
orăcăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orăcăiálă s. f.,
g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli