orândui - explicat in DEX

orândui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.

orândui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă

orânduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă].