ortoză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuințat în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din
fr. orthose.ortoză (Dicționar de neologisme, 1986)ORTÓZĂ s.f. Feldspat potasic de culoare roșiatică-cenușie sau gălbuie; ortoclaz. [< fr.
orthose].
ortoză (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORTÓZĂ s. f. feldspat potasic, incolor sau uneori alb, gălbui-roșietic ori verzui, frecvent în granit și gnais; ortoclaz. (< fr.
orthose)
ortoză (Dicționaru limbii românești, 1939)*ortóză f., pl.
e (vgr.
órthosis, rîdicare [!] drept în sus, din cauza moduluĭ de cristalizare al ortozeĭ) și
ortocláză f., pl.
e (vgr.
orthós, drept, și
klásis, frîngere, spargere).
Min. Un feldspat potasic, silicat de aluminiŭ și potasiŭ (K
2 Al
2 Si
16 O
16) cristalizat în unghĭ drept.
ortoză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ortóză s. f.,
g.-d. art. ortózei; pl. ortóze