orgă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊
Orgă de lumini =
a) set de becuri colorate diferit ale căror aprindere și intensitate sunt comandate electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic;
b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc.
2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (
1). – Din
fr. orgue.orgă (Dicționar de neologisme, 1986)ÓRGĂ s.f. 1. Instrument muzical cu claviatură, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niște foale printr-un sistem de tuburi sonore.
2. Orgă geologică = ansamblu de coloane verticale formate în unele roci prin fisurare. [Gen.
-ii. / < fr.
orgue, cf. it.
organo, gr.
organon – instrument].
orgă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÓRGĂ s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatură, bazat pe un sistem de tuburi sonore, în care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. ♦ ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere și intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comandă a aparatelor de iluminat într-o sală de spectacol, într-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologică = ansamblu de coloane verticale în unele roci, prin fisurare. ◊ susținerea unei lucrări miniere subterane cu stâlpi așezați unul lângă altul. (< fr.
orgue)
orgă (Dicționaru limbii românești, 1939)*órgă f., pl.
ĭ și
e (fr.
orgue [m. la sing.] d. lat.
órganum, vgr.
órganon, organ, instrument; it. sp.
órgano). Un fel de mare instrument muzical cu clape, care, cînd se deschid, daŭ drumu aeruluĭ dintr´un foale în niște țevĭ răsunătoare. Locu unde e așezată orga în biserică.
Punct de orgă, repaus maĭ mult orĭ maĭ puțin lung care se face la o notă muzicală oare-care și în timpu căruĭa partea cîntătoare execută ceva după fantazie:
punctu de orgă e indicat pin [!] semnu...1. – Biblia atribue [!] luĭ Jubal invențiunea orgiĭ. Astăzĭ ĭa [!] e întrebuințată în biserica catolică și protestantă și ar fi bine să fie în toate bisericile. V.
flașnetă.orgă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)órgă s. f.,
g.-d. art. órgii; pl. orgiorgă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orgă f. mare instrument de muzică cu chei și țeve de vânt (= fr.
orgue).