orfic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj.,
s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filozofice atribuite acestuia. ♦
Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filozofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu.
2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din
fr. orphique.orfic (Dicționar de neologisme, 1986)ÓRFIC, -Ă adj. Referitor la Orfeu. ♦ (
Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦
Poeme orfice = poeme antice grecești cu conținut mitologic, filozofic și mistic, atribuite lui Orfeu. //
s.f.pl. (
Ant.) Sărbători în cinstea lui Dionysos. [< fr.
orphique, cf.
Orfeu – cântăreț legendar la vechii greci].
orfic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÓRFIC, -Ă I.
adj. referitor la Orfeu, la doctrine, mistere, mituri etc. atribuite acestuia. ♦ poeme ĕ = denumire dată textelor lirice și filozofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. II. s. f. pl. (ant.) sărbători în cinstea lui Dionysos. (< fr.
orphique)
orfic (Dicționaru limbii românești, 1939)*órfic, -ă adj. (vgr.
orphikós). Al luĭ Orfeŭ, relativ la Orfeŭ (celebru muzicant Grec):
poeziĭ orfice, misterele orfice. S. f. pl. Niște sărbătorĭ ale luĭ Dionysos Zagreu, celebrate în asociațiunile orfice.
orfic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)órfic adj. m.,
pl. órfici; f. órfică, pl. órfice