orgă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊
Orgă de lumini =
a) set de becuri colorate diferit ale căror aprindere și intensitate sunt comandate electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic;
b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc.
2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (
1). – Din
fr. orgue.