organtin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORGANTÍN s. n. v. organdi.organtin (Dicționaru limbii românești, 1939)*organtín n., pl.
urĭ (fr.
organsin [d. sp.
organsino, it.
-zino] și
organdi, un fel de muselină, d.
Urgandiș, un tîrg de mătase în China. Cp. și cu
urșinic). Un fel de pînză de bumbac foarte rară și țeapănă cu care se căptușesc rochiile, mînicile [!], gulerele ca să fie tarĭ și drepte.
organtin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)organtin n. stofă de bumbac rar țesută, servind mai ales la căptușirea rochilor (= fr.
organdi).