ordinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊
Fracție ordinară = raportul a două numere întregi.
Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊
Loc. adv. (Franțuzism
înv.)
De ordinar = de obicei. ♦ (
Mil.;
înv.; substantivat, în
expr.)
A trece (sau
a înscrie)
la ordinar = a înscrie în registrul de evidență al rațiilor alimentare și al soldei.
2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din
fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.ordinar (Dicționar de neologisme, 1986)ORDINÁR, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit. ♦ (
Mat.)
Fracție ordinară = raport între două numere întregi.
2. Inferior din punct de vedere calitativ; rău, prost. ♦ Vulgar, scârbos; josnic. [Cf. fr.
ordinaire, lat.
ordinarius].
ordinar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORDINÁR, -Ă I.
adj. 1. obișnuit, normal, comun. ♦ sesiune ~ă = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare; (lat.) fracție ~ă = raport între două numere întregi. 2. de calitate inferioară; prost. ◊ vulgar, grosolan; josnic. II. s. m. autoritate ecleziastică, episcop diecezan. (< fr.
ordinaire, lat.
ordinarius, germ.
ordinär)
ordinar (Dicționaru limbii românești, 1939)*ordinár, -ă adj. (lat.
ordinarius). Obișnuit frecŭent, comun, care se întîmplă saŭ se vede des:
prînz ordinar, vanitatea e un defect foarte ordinar. Obișnuit, ca majoritatea, cu drepturĭ depline:
membru ordinar al uneĭ societățĭ, profesor universitar ordinar (în Germania).
Fig. De rînd, comun, vulgar, lipsit de distincțiune:
față, purtare ordinară. S. n. fără pl. Mîncarea saŭ solda generală a uneĭ trupe:
solda soldaților pedepsițĭ maĭ grav se varsă la ordinar. Adv. În mod ordinar:
acest om se poartă ordinar. De ordinar, de obiceĭ de cele maĭ multe orĭ:
pe aicĭ mă plimb eŭ de ordinar.ordinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar)
adj. m.,
pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináreordinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ordinar a.
1. care este, se întâmplă de obiceiu:
vieață ordinară; 2. care nu trece peste nivelul comun:
inteligență ordinară.