ordalie - explicat in DEX

ordalie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ORDALÍE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ordalie (Dicționar de neologisme, 1986)
ORDALÍE s.f. Probă judiciară în evul mediu, constând în supunerea la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecată].

ordalie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ORDALÍE s. f. probă judiciară în evul mediu constând în supunerea învinuitului la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.); „judecata lui Dumnezeu”. (< fr. ordalie, lat. ordalium)

ordalie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ordalíe f. (fr. ordalie, d. anglo-saxonu ordâl, judecată, ol. oordel, germ. urtel și urteil). Probă judiciară fără luptă, uzitată în evu mediŭ și considerată ca judecată a luĭ D-zeŭ.

ordalie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile

ordalie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ordalie f. probă judiciară întrebuințată în evul-mediu sub numele de judecată dumnezeiască.