ordie - explicat in DEX

ordie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.

ordie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ordíe (ordíi), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.

ordie (Dicționaru limbii românești, 1939)
ordíe, V. urdie.

ordie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile

ordie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ordie (urdie) f. 1. (arhaic) tabără de oaste: atât în divan cât și la ordie OD.; 2. lagăr în genere: unde erau ordiile ciumaților GHICA. [Turc. ORDY (serb. ORDĬIA, oștire)].