orândar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÂNDÁR, orândari, s. m. (
Înv.,
reg.)
1. Arendaș.
2. Cârciumar, hangiu. –
Orândă2 +
suf. -ar. Cf. ucr. orendar.orândar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orândár (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. orândáriorândar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orândar m. Mold. cârciumar de sat:
jupân Moise, orândarul satului AL.